Ion Rădoi, şeful Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou, a vorbit despre crima de la Dristor 1, dezvăluind de ce angajaţii Metrorex nu au intervenit după tentativa de crimă de la Costin Georgian.
Ion Rădoi, şeful Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou, susţine că din cauza lipsa de personal nu există persoane care să monitorizeze în timp real camerele de filmat de la metrou.
”Din păcate, un om a întors puţin pe dos situaţia faţă de o instituţie care este destul de stabilă şi care asigură transportul a 6-7000 de persoane. Cu siguranţă, altfel nu ar fi putut fi identificată acea persoană. Da, există o persoană care se uită în timp real la camerele de luat vederi. nu acolo e problema, mergeţi pe o pistă falsă! Înainte exista serviciul Poliţia Metrou, care nu mai există. De doi ani, noi nu avem serviciu de pază la metrou. Nu cunoaşteţi faptul că metroul este o instituţie mai mult decât supravegheată. Aceste camere le vede şi SRI-ul în direct. Asta e un caz minor faţă de ce s-a întâmplat la Londra sau în alte ţări. Hai să investim! Metroul este 70% obiectiv strategic. Avem nevoie de personal. Când sindicatul acesta a ieşit la grevă, a fost hulit. Avem probleme cu salariile, avem nevoie cu nr de personal. Noi nu mai avem impegaţi în staţii, care anunţă să nu mai fie depăşită linia galbenă. Eu îmi apăr colegii prin a vorbi despre ceea ce este necesar”, a declarat Ion Rădoi, şeful Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou.